Biserica Adormirii Maicii Domnului (fosta biserică abațială benedictină) – Diakovce (Deáki)

Biserica Adormirii Maicii Domnului (fosta biserică abațială benedictină) – Diakovce (Deáki)

Biserica Adormirii Maicii Domnului din Diakovce (Deáki) este unul dintre cele mai prețioase monumente romanice din Bazinul Carpatic: biserica de cărămidă cu două turnuri și două niveluri a unei foste abații benedictine, sfințită în 1228. Benedictinii care au trăit aici au folosit Codexul Pray, care cuprinde cel mai vechi text continuu în limba maghiară, Predica funebră – de aceea Diakovce este numit unul dintre leagănele limbii maghiare.

Regele Sfântul Ștefan a așezat benedictini pe această moșie de lângă râul Váh în 1001; ea apare sub numele Wag în actul de întemeiere al abației Pannonhalma din 1002 și, din nou, într-o diplomă a Sfântului Ladislau din 1090. Cea mai veche parte a ansamblului actual este capela Sfântul Ștefan, lipită de latura de sud a bisericii, menționată într-o bulă a papei Pascal al II-lea din 1103. Biserica abațială a benedictinilor – construită probabil sub abatele Uros de Pannonhalma – a fost sfințită în 1228: o biserică-hală cu trei nave și două turnuri, pe două niveluri, ridicată din cărămidă într-o regiune săracă în piatră, ale cărei trei abside semicirculare își păstrează și azi forma medievală. Rostul bisericii inferioare și al celei superioare este încă disputat; potrivit lui Arnold Ipolyi, nava centrală ar fi fost oratoriul călugărilor, iar navele laterale dormitoarele lor.

Codexul Pray, scris la sfârșitul secolului al XII-lea și cea mai importantă sursă a istoriei liturghiei maghiare, a fost folosit de călugării din Diakovce în secolul al XIII-lea; codexul consemnează și sfințirea bisericii în 1228. Cartea a devenit o piatră de temelie a istoriei culturale maghiare datorită Predicii funebre și rugăciunii pe care le cuprinde. Până în secolul al XIX-lea, mica biserică medievală devenise neîncăpătoare: la comanda arhiabatelui Krizosztom Kruesz de Pannonhalma și după planurile lui Frigyes Schulek, între 1872 și 1875 s-a construit în fața fațadei de vest o hală neoromanică cu trei nave, pentru circa trei mii de persoane, iar turnurile fuseseră înălțate deja în epoca barocă la 31,5 metri.

Între ferestrele absidei principale s-au păstrat două fragmente de pictură murală din secolul al XIII-lea – Hristos binecuvântând și Dumnezeu Tatăl. Interiorul actual datează în mare parte din renovarea din 1941, inițiată de cardinalul primat Jusztinián Serédi, născut în Diakovce: Béla Kontuly a pictat frescele cu scene din viața Sfântului Ștefan, iar pictura absidei, Încoronarea Fecioarei, este opera lui Ernő Jeges. Vitraliile din 1875, realizate la Würzburg, povestesc viața Fecioarei Maria; orga a fost construită în atelierul Angster din Pécs, iar clopotul mare, de 549 de kilograme, a fost turnat la Trnava în 1923. La încheierea restaurării din 1993–2001, episcopul Domonkos Tóth a resfințit biserica la 10 noiembrie 2001; de atunci aici se află și tabloul „Predica funebră” al lui László Kolozsváry.

Vizitare: Diakovce se află în regiunea Mátyusföld, la 2 kilometri de Šaľa și 12 de Galanta, fiind ușor accesibil de pe calea ferată și drumul principal Bratislava–Nové Zámky. Biserica se află în centrul satului; partea de est romanică, absidele și turnurile merită privite ocolind clădirea pe afară, iar pentru interior și biserica superioară este bine să vă interesați la parohie. Băile termale ale localității sunt un program complementar plăcut.

Surse: Wikipedia · Hunektár – registrul valorilor maghiare din Slovacia · Wikipedia (engleză)

Foto: Marek Šeregi / Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0 · Foto: Taz666 / Wikimedia Commons, CC BY-SA 3.0